"Singuratatea… cel mai groaznic si terifiant lucru de pe aceasta lume. Ea te poate distruge cu usurinta, consuma pe interior si acapara fara sa iti dai seama. Sa fii singur e o tortura: te simti abandonat de lume, parasit, trist; orice ai face, nu poti scapa de acest sentiment. Pana si cu muzica data la maximum nu poti auzi decat acea liniste asurzitoare, care incet, incet dispare acoperita de ganduri si intrebari firesti: “De ce? De ce eu? De ce nu e nimeni langa mine?”. Si chiar de ai fi inconjurat de o multime de persoane, tot singur te simti. “De ce?” Pentru ca, oricate persoane ar fi in jurul tau fizic, tie iti trebuie cineva care sa fie langa tine si sufleteste. Degeaba… degeaba esti plin de prieteni, daca ei nu sunt langa tine cand ai cea mai mare nevoie de sprijin. Si daca nu e nimeni cu adevarat acolo pentru tine, te interiorizezi, te sperii de lume si te ascunzi in tine, iar tristetea te absoarbe, cufudandu-te in depresie. Asa incepe totul… si odata ce incepe, e destul de greu sa iesi din starea asta.
Si incetul cu incetul te pierzi pe tine si sufletul tau. E ca si cum ai fi facut un pact cu necuratul, ca el sa te subjuge pe viata. Insa nu e un pact voit, ci unul silit. Pana la urma, accepti, fie ca vrei, fie ca nu, starea in care esti ingropat si asta e totusi ceva bun. Te accepti pe tine. Primul pas spre suprafata."
— “Despre depresie” (via alecsoiumaria)
